- Ce-ai facut frate, i-ai terminat proiectul Corinei ?
- In noaptea asta-i gata. I-am zis să mă plătească in natură!
- Zău mă, si ea ce-a zis ?
- Că ne intalnim in pădure si-mi dă banii acolo!
____
Un mare om de afaceri este internat în spital. Nervos şi furios pe toţi,
el se poartă foarte urât cu tot personalul medical, de la medici până
la femeile de serviciu. Numai asistenta-şefă pare să-l suporte. Într-o
zi, ea îi spune:
- Trebuie să vă iau temperatura. Dar pentru asta, nu pot folosi un termometru oral, ci unul rectal.
Omul
se înfurie şi înjură, ca de obicei, dar până la urmă se întoarce pe
burtă. După ce asistenta îi pune termometrul în fund, ea zice:
- Trebuie să mă ocup de ceva, câteva minute. Nu te mişca, revin imediat.
Şi
pleacă, lăsând uşa salonului larg deschisă. Omul strânge din dinţi,
stând aşa şi auzind oamenii chicotind pe culoar sau chiar râzând în
hohote. La un moment dat vine în salon medicul şi îl întreabă:
- Ce se petrece aici?
Furios, pacientul răspunde:
- Ce, doctore, n-ai mai văzut un om căruia i se ia temperatura?!
La care, medicul:
- Ba da, dar nu cu o lalea!
____
Un rus intra grabit in casa unui prieten si spune:
- Americanii au ajuns pe Luna!
- Da? - Intreba extaziat prietenul. Chiar toti?
____
Un laborant este internat de urgenta in spital. Colegul de salon intreaba:
- Accident de masina?
- Nu, o greseala de tipar in manualul de chimie.
____
- De ce sutien e la singular si bikini la plural?
____
Creierul romanului este extraordinar. Functioneaza 24 ore din 24, de cand se naste pana cand voteaza la alegeri.
____
Adrian
Minune a primit titlul de cetatean de onoare al comunei Stefanesti.
Fraier ar fi primarul sa nu-i faca si o statuie. Mai mult de un sac de
ciment nu-i trebuie! (B.D.C.L)
____
Super Glue va sponsoriza lipirea Crimeei la Rusia
____
- Pe ungurii din partidul Jobbik ii dam afara din tara. Nu sunt de acord
cu asta! Sunt prea multi unguri in Romania care n-au apucat inca sa se
inscrie in partid!
____
Soțul către soție:
- Chiar vrei neapărat să mergem la aniversarea părinților tăi deseară? Eu aș vrea să stau acasă... să văd meciul.
Soția:
- Ce meci ar putea sa fie mai important decât aniversarea părinților mei?
Sotul:
- Turcia-România...
- Lasă, mergem la aniversare... și cu asta am încheiat discuția!
Soțul... după vreo cinci minute de gândire:
- Iubito, ți-am zis că joacă și Suleyman Magnificul?
____
Dinamo cere autonomie teritorială astfel încât adversarii să nu mai aibă voie să intre în jumătatea lor de teren.
____
Județul Vaslui a abandonat planul de obținere a autonomiei teritoriale după ce s-a constatat că s-au băut banii de referendum.
via KMKZ.ro
__________________________________________________________________________________
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cuvinte alese - 27 Martie 2017
Viata e o lupta si, daca nu ne luptam, ne inghite intunericul (lasitate, renuntare, descurajare, dezamagire etc.) (Angela Peschir) ____ ...
-
Capra calca piatra. Piatra-n patru parti se crapa. Crapa-i-ar capul caprei in patru cum a crapat si ea capra in patru. Un vultur sta pe pisc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu