Fotografia ta
http://www.trilulilu.ro/oana_11/7265e922965638
.............................................................
Paznicul de la parcare îl anunţă pe proprietarul maşinii:
- Chiar acum 10 minute vi s-a furat Opelul. Dar, fiţi liniştit, am notat numărul maşinii!
____
- Sper că n-ai uitat că ai să-mi dai o sută de dolari. A cam trecut ceva timp de atunci...
- Încă n-am uitat. Dar, dacă-mi acorzi un răgaz, promit că voi uita!
____
- Să ştiţi că băiatul dv. a tras după mine cu o piatră!
- Fiul meu? Nu se poate. Şi v-a atins?
- Din fericire, nu.
- Atunci nu e fiul meu.
____
Doi indivizi, unul gras şi altul slab, se iau la ciondăneală:
- Dacă se uită un strain la tine, trage concluzia că toată România e înfometată, spune grasul.
- Da, şi dacă te vede pe tine, pricepe imediat care e cauza fenomenului!
____
În pauza meciului de handbal, unul dintre antrenori vine la comentatorul postului de radio:
- Vă rog, nu mai transmiteţi într-un ritm atît de rapid, băieţii nu mai pot ţine pasul!
____
Un turist englez se plimba pe străzile unui orăşel din Franţa. La un moment dat, citeşte pe firma unei mici prăvălii următoarele: "Emma Bovary - Mercerie". Foarte intrigat, intră în magazin şi vede la tejghea o femeie între două vîrste, încă frumoasă. Tulburat, o întreabă:
- Sînteţi madam Bovary?
- Da. Ce doriţi?
- Aţi auzit de Gustave Flaubert?
- Nu, cred că nu. Oricum, nu e clientul meu.
____
Un cerşetor a dat un anunţ la ziar: "Caut de lucru. Cerşesc impecabil în opt limbi."
____
Un actor extrem de pretenţios îi spune regizorului:
- Uite ce e, vorbeşte cu producătorul. Nu accept ca în acest film istoric să se umble cu butaforii. La scena celor două ospeţe, vînatul să fie vînat autentic, vinul de Rin să fie vin de Rin şi păstrăvii să fie păstrăvi!
După un timp, regizorul vine cu răspunsul:
- Producătorul e de acord, cu condiţia ca, la scena finală, otrava să fie otravă!
____
- Mergeţi mîine dimineaţă cu noi în excursie?
- Unde în excursie? Cu ce?
- În împrejurimi, e o zonă nemaipomenită. Per pedes.
- O, nu, am oroare de mersul pe jos.
- Şi atunci picioarele la ce vă sînt utile?
- Unul pentru frînă şi acceleraţie, celălalt pentru ambreiaj.
____
- Te vedeam jucînd şah cu vecinul. Nu mai joci?
- Cum să mai joc? Tu ai juca şah cu un individ care se enervează una-două, iar atunci cînd pierde face crize de isterie?
- Se înţelege că nu.
- Ei bine, nici el!
____
Un arbitru de rugbi, suferind de mania persecuţiei, îi spune unui amic, în timp ce asista la un meci:
- Ştii de ce fac băieţii ăia atît de des grămezi? Se adună să mă bîrfească!
____
- Şi toate aceste infracţiuni le săvîrşeai sub tot felul de nume false!
- Vedeţi, domnule judecător, n-am vrut să-mi pătez numele.
____
Un chiriaş, agasat de curiozitatea morbidă a proprietăresei, îi spune:
- Stimată doamnă, să ştiţi că nu mă deranjează deloc faptul că-mi citiţi corespondenţa, dar, dacă tot o faceţi, ce-ar fi să şi răspundeţi, măcar la unele scrisori?
____
Şoferul frînează violent pe trecerea de pietoni, evitînd accidentul.
- De ce nu conduci mai atent? îl strigă cel ce tocmai traversa. Şi ieri, tot dumneata era cît pe ce să mă faci praf! Şi tot în acest loc.
- O, vă cer mii de scuze, domnule, nu v-am recunoscut.
____
- Numai un nebun sau un idiot poate să spună că-i absolut sigur de un lucru. Un om înţelept este un om care se îndoieşte de toate.
- Sînteţi sigur de ceea ce afirmaţi?
- Absolut.
____
- Cum e posibil? Spuneaţi că sînteţi orb, dar văd că citiţi ziarul.
- Vă înşelaţi, doamnă. Nu citesc. Mă uit numai la poze…
____
- Fiule, nu sta în cap, că-ţi rămîne sîngele acolo!
- Şi dacă stau în picioare, nu-mi rămîne sîngele acolo?
- Nu, că alea nu sînt goale.
____
Doi scriitori stau de vorbă:
- Nu demult, o femeie aflată în tren, citind o carte de-a mea, a uitat să mai coboare. Abia peste opt staţii şi-a dat seama...
- Ciudat! Cum a reuşit să adormă atît de adînc?
____
- Bunicuţo, în timpul potopului, tu te aflai în Arca lui Noe?
- Nu.
- Atunci cum de nu te-ai înecat?
____
- Tăticule, uită-te la el!
- Ţi-am zis că nu se zice el, ci dumnealui.
- Tăticule, dumnealui e un vapor!
_________________________________________________________________
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cuvinte alese - 27 Martie 2017
Viata e o lupta si, daca nu ne luptam, ne inghite intunericul (lasitate, renuntare, descurajare, dezamagire etc.) (Angela Peschir) ____ ...
-
Capra calca piatra. Piatra-n patru parti se crapa. Crapa-i-ar capul caprei in patru cum a crapat si ea capra in patru. Un vultur sta pe pisc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu