joi, 30 octombrie 2008

Bancurile zilei - 30 Octombrie 2008

Melodia zilei: When you believe - Mariah Carey & Whitney Houston
http://www.youtube.com/watch?v=CxIN79n4jVo

.......................................................................................................

Ardeleanul se întoarce de la spitalul unde bunica familiei fusese internată în stare gravă.
- Ei, care-i baiul? îl întreabă cei de-acasă, nerăbdători să afle veştile.
- No, bine, răspunde ardeleanul. Doctorii spun că a ieşit din criză...
- Asta-i fain! exclamă cineva din familie.
- ... şi a intrat în comă. Ce-o fi asta numai doctorii ştiu.
___________

Doi moroşeni, Gheorghe şi Vasile, merg la lucru în ţară. După prima zi de lucru, merg şi ei la cîrciumă. Ca sa nu zică oamenii că-s beţivi, ei cer două cafele.Gheorghe bea din cafea şi-i dau lacrimile,Vasile îl întreabă:
- De ce plîngi, măi Gheorghe?...
- Plîng pentru că mă gîndesc la mama, care a rămas acasă singură cu gospodăria.
Vasile îl consolează:
- Lasă, măi, că ajungem şi noi acasă după ce facem un ban.
Bea şi Vasile din cafea şi-i dau şi lui lacrimile, la care Gheorghe îl întreabă:
- Ce ai, măi Vasile, de ce plîngi?
- Mă gîndesc la săracu' tata cum ar bate-o pe mă-ta că nu mi-ai spus că-i fierbinte cafeaua!
__________

Într-un compartiment de personal, prin Ardeal. Trenul cam pustiu, coridoarele goale, glasul roţilor de tren monoton. Un cetăţean singur într-un compartiment, cufundat în gînduri. Trenul opreşte într-o gară şi în compartiment intră un alt cetăţean, cu un picior de lemn. Dă bineţe şi cade şi el pe gînduri. Mai trec vreo două gări. Primul ocupant ciocăneşte discret în piciorul de lemn:
- Apăi, domnule dragă, nu vă fie cu supărare, frasin îi?
Posesorul, după un moment de chibzuială:
- Ba!
Linişte. Mai trece o gară.
- Paltin îi?
- Ba!
- Fag îi?
- Ba!
- Stejar îi?
- Ba!
- Gorun îi?
- Îi.
- Apăi, daca-i gorun, îi fain, că nu amorţăşte!
_____________

Un clujean vine în Bucuresti să se plimbe. Se duce el la un hotel şi cere o cameră. Recepţionerul îi spune că daca vrea cameră este una de două persoane pe care trebuie să o împartă cu un negru. Clujeanul nu are ce face şi împarte camera cu acel negru. Anunţă recepţionerul să îl scoale dimineaţa la 6 că are tren şi intră în cameră. Cînd îl vede pe negru îi zice:
- Bă, urît eşti, bă!
Negrul nu are nici o reacţie. Văzînd că nu zice nimic, clujeanul începe să-l înjure. Negrul, înţelegînd ce zicea românul, îl vopseşte pe clujean cu negru în timp ce acesta dormea. Dimineaţa, îl scoală cei de la hotel pe clujean. Intrînd în baie, se uită în oglindă şi cînd se vede negru îşi zice:
- Uite, proştii în loc să mă scoale pe mine l-au sculat pe negru.
__________

Doi ardeleni pe marginea unei străzi. Unul zice:
- Vrei să-ţi arăt că eu pot trece strada asta în 10 minute.
- Dar ce, mă, eşti fulger?
___________

Un ardelean iese cu capra pe cîmp şi se întîlneşte cu un oltean, care zice:
- Unde te duci cu boul ăsta?
- Ce bou, mă, nu vezi că-i capră?
- Da' nu cu tine vorbeam.
___________

Ardeleanul la şcoală îi spune profesorului că el vrea să înveţe ebraica. Profesorul:
- De ce tocmai ebraica?
- Păi cînd am să mor şi am să ajung în Rai, să pot vorbi cu Dumnezeu.
- Şi dacă ai să ajungi în Iad?
- Păi română ştiu bine!
___________

Nevasta unui ardelean vrea să dea divorţ. Ajunşi în faţa judecătorului, ea spune:
- De 10 ani sîntem căsătoriţi şi încă nu am făcut dragoste!
Judecătorul, mirat, îl întreabă pe ardelean:
- Bă, tu ori nu vrei, ori nu poţi, ori nu ştii?
Ardeleanul răspunde:
- De putut, pot; de vrut, vreau, şi de ştiut, ştiu; dar nu văd de ce atîta grabă...
___________

De ce înmoaie ardelenii pîinea în zeamă?
Ca să nu caşte gura de două ori.
___________

Doi ardeleni intră într-un bar. Ion îl întreabă pe Vasile:
- No, mă, ce eşti aşa de supărat?
- Apăi abia aştept să ajung acasă şi să rup chiloţii muierii.
- D-apăi ce ai, mă, cu chiloţii femeii?
- Apăi mă aşa mă strîng că de-abia pot mere cu ei pe stradă…
__________

De ce sunt ungurii vecini cu ardelenii?
Că aşa le trebuie.
___________

Ştiţi ce au făcut ardelenii cînd au văzut prima dată un vapor?
Au băgat capul sub apă să-i vadă roţile…
___________

Un ardelean ce călătorea cu trenul pentru prima oară dă să intre în WC-ul de la un capăt al vagonului. Cum deschide uşa, se zăreşte în oglindă şi zice:
- No, pardon, no!
Se adresează după un timp naşului, rugîndu-l să elibereze WC-ul ca să-l poată folosi şi el. Naşul deschide uşa WC-ului cu cheia sa specială,şi se zăreşte şi el în oglindă, după care spune:
- Îmi pare rău, bade, dar nu-l pot da afară pe dînsul, că-i ceferist de-al nostru!
___________

Un ardelean strigă de pe un deal la vecinul său aflat pe celălalt deal:
- Bă Gheorghe, bă...
- Ce-i, bă Ioane?
- Bă Gheorghe, o dai pe fiică-ta de nevasta lu' fiu-meu, bă?
- Om da-o, bă Ioane, că doar n-om lua-o noi…
___________

De ce sunt ardelenii ca telefoanele publice?
Pentru că trebuie să le dai un pumn ca să le pice fisa…
___________

Un ardelean vine acasă mai devreme de la cîmp şi aude zgomote în dormitor. Se duce în fugă şi-şi găseşte nevasta dezbrăcată complet, întinsă pe pat, transpirată şi gîfîind...
- Ce-i, mă nevastă, ce ai?
- Am infarct, zice ea.
Ardeleanul dă să fugă afară să cheme pe doctor, cînd copilul lui de 4 ani zice:
- Tată, tată, unchiu' Gheorghe este sub pat în pielea goală...
Ardeleanul fuge înapoi, ridică pătura şi-l vede pe Gheorghe sub pat dezbrăcat şi zice:
- Păi bine, mă nenorocitule, nevastă-mea moare de inimă şi tu umbli ca un bezmetic prin casă în pielea goală de-mi sperii copilul…
___________

Doi ardeleni tăiau o bombă cu fierăstrăul. Vine al treilea şi îi întreabă:
- Mă, da' dacă explodează?
La care ăilalţi:
- Apăi nu-i bai, că mai avem una!
___________

- Ioane, vaca ta fumează?
- No, da' cum să fumeze vaca?
- Atunci, mă, ţi-o luat foc grajdu'!
___________

Ardeleanul ajunge cu Dacia la o benzinărie. Neavînd prea mulţi bani la el, îl întreabă pe vînzător:
- Cît costă litrul de benzină?
- 10.000.
- Dar o picătură de benzină cît costă?
- Păi... cît să coste? O picătură? Nu costă nimic!
- Atunci picuraţi-mi şi mie 20 de litri în rezervor!
____________

Doi ardeleni stau de vorbă:
- Ieri a căzut un taxi într-o prăpastie; 8 pasageri au fost salvaţi, pentru ceilalţi 11 nu s-a mai putut face nimic!
___________

La ora de psihologie, profesorul ardelean îşi întreabă elevii, arătînd al treilea deget de la mîna dreaptă:
- Ştiţi de ce nu folosesc indienii degetul acesta?
Nimeni nu răspunde la întrebare.
- Fiindcă este al meu!
___________

- Găinile astea sînt de la noi sau din străinătate? întreabă un ardelean la piaţă.
- Dar de ce va interesează? Vreţi să le mîncaţi sau să le ţineţi de vorbă?
____________

Ardelenii se hotărăsc să declare război Chinei. La un moment dat, unul dintre ei îi atenţionează pe ceilalţi:
- Bă, da'-s milioane!
- Da' chiar, bă, unde-i îngropăm?
__________

Primăvară într-un sat din Ardeal. Doi ciobani stăteau pe cîmp cu oile. La un moment dat, vin nişte specialişti, cu nişte aparate sofisticate, şi încep să verifice temperatura solului, ca să ştie cînd să planteze porumbul. Cei doi ciobani, nedumeriţi de ce se întîmpla, se duc şi-i întreabă ce fac. La care specialiştii le spun că măsoară temperatura solului. La care unu' dintre ciobani răspunde:
- Păi bine, mă, acum 150 de ani, stră-stră-bunicul meu măsura temperatura cu fundul. Îşi dădea jos izmenele şi se punea cu fundul pe pămînt, şi aşa ştia dacă să planteze porumbul sau nu…
Vedeţi voi, ce făcea el acum 150 de ani cu fundul voi faceţi acum cu capul.
___________

Un ardelean e oprit de un poliţist, care îi spune:
- Daţi-mi numele şi prenumele.
- Ai înnebunit? Şi pe urmă cum mă mai numesc?
__________

Un ardelean la casa de bilete din Gara de Nord:
- Trenul de Cluj de unde pleacă?
- Îmi pare rău, dar trenul de Cluj a plecat acum 10 minute!
- Daa? D-apoi unde a plecat?
__________

Cum latră cîinii în Ardeal?
"No, hau..."
_________

Într-un compartiment de tren, un oltean şi un ardelean; la un moment dat, ardeleanul scoate o litră de palincă, slănină, pită, sfarmă o ceapă şi începe să mănînce, trăgînd din cînd în cînd şi din palincă... Olteanului i se face de o duşcă, dar cum să intre în vorbă? La un moment dat, văzînd că ţuica e pe terminate, îşi ia inima în dinţi şi se apropie de ardelean:
- Mă cheamă Radu!
- Apăi, no, dacă te cheamă, du-te...
____________

Doi ardeleni lucrau la Edison şi trebuiau să pună un stîlp în pămînt. Şeful îi vede că au făcut groapa şi apoi au măsurat stîlpul şi pleacă. Cînd se întoarce, vede că au pus stîlpul şi unul dintre ei era sus pe stîlp şi măsura. Şeful, mirat, îl întreabă ce face, de ce îl măsoară, că doar l-a măsurat jos? La care ardeleanul nostru răspunde:
- Da, jos i-am măsurat lungimea, acum îi măsor înălţimea.
___________

Coboară ciobanul de la munte să meargă la Sibiu. În gară, vede un chioşc şi cere o bere. Tipa îi dă o bere la cutie de tablă. Ciobanu' scoate brişca, crapă cutia şi bea berea. Bineînţeles că nu se satură şi mai cere una… O ciopleşte şi pe asta… Mai cere una, după care tipa de la chioşc:
- Baciule, cutia aia are un inel, trage de el şi se deschide, de-aia e făcut.
Se uită baciul nostru şi zice:
- Inelu' ăla e pentru ăia care nu au brişcă.
___________

Doi ardeleni se întîlnesc pe un drum de ţară:
- Bună ziua, Ioane!
Se depărtează unul de altul, mergînd în sensuri opuse.
- Apăi bună ziua, Văsălie!
Se mai depărtează puţin...
- Apăi Ioane, un te du'?
Se mai depărtează puţin...
- Apăi mă duc la oraşu'...
Se mai depărtează puţin...
- D-apăi ce să faci tu la oraşu', măi Ioane ?
Se mai depărtează puţin...
- Apăi mă duc să-mi iau muiere !
Se mai depărtează puţin...
- Apăi Ioane, ia-ţi muiere faină că altfel o f... singur!
___________

Un ardelean, un oltean şi un moldovean stăteau în sala de aşteptare a unei maternităţi. La un moment dat, se stinge lampa şi ca un făcut toate damele lor nasc dintr-odată. După ce vine curentul, apare moaşa şi zice:
- Vă rog să ne scuzaţi, dar, în zarva care a fost pe întuneric, s-au schimbat copii şi trebuie să apelăm la înţelegerea şi spritul dv. practic în a identifica copiii cui aparţin. Aşa că, domnule, îi spune ardeleanului, vă rog să poftiţi şi să ne spuneţi care credeţi că e al dv.?
Ardeleanul intră şi se uită la copii.
- Ăsta-i, spune el, arătînd spre un copil care era negru.
- Cum, domnule, chiar ăsta credeţi că e al dv.? De ce nu luaţi pe unul din cei doi albi?
- Dar ce? Credeţi că îmi trebuie un moldovean sau un oltean?
__________

Zice-se că un ardelean se duce să se dea cu paraşuta. În avion, instructorul îl învaţă cum să procedeze:
- Apoi după ce te arunci matale din avion, numeri pînă la zece şi tragi de sfoara asta să se deschidă paraşuta.
"No binie" zise ardeleanul nostru şi sări din avion. Instructorul priveşte din avion cum nea' Gheorghe se duce jos ca pietroiul, fără ca paraşuta să se deschidă. Avionul face stînga'mprejur şi aterizează. Instructorul se aruncă într-un Jeep într-o căutare disperată pe cîmpul plin de căpiţe de fîn. Într-un final, aude un zgomot dintr-o căpiţă. Cînd se apropie de locul cu pricina, îl aude pe nea' Gheorghe murmurînd în căpiţă:
- Apoi no mă rog frumos nouă, ... , apoi no mă rog frumos zece, şi nea' Gheorghe trage cu sete de sfoara paraşutei.
_________

Traversînd o stradă, un ardelean este izbit de o maşină, dar nu păţeşte nimic. Totuşi, şoferul îi pune cîteva monede în mînă ca să împace lucrurile. Încîntat, ardeleanul i se adresează:
- Veniţi des pe aici, domnule?
__________

Doi ardeleni privesc la ProTV. Se transmit ştirile de la ora 8, unde o femeie vrea să se arunce de la ultimul etaj al unei clădiri.
- Pariez pe cinci mii de lei că se aruncă, spune primul ardelean.
- De acord, spune al doilea ardelean.
Femeia se aruncă totuşi şi al doilea ardelean scoate portofelul, dar primul ardelean nu vrea să primească banii:
- Ştii ce? Eu am văzut şi ştirile de acum două ore.
- Şi eu, spuse primul ardelean, dar nu credeam că se va arunca şi a doua oară!
__________

Un ardelean ia trenul de la Bucureşti spre Cluj. În compartiment urcă doi olteni şmecheri. Cum lor le cade fisa repede, îşi dau seama că au de-a face cu un ardelean. Se gîndesc cum să se distreze pînă la Cluj.
Oltenii: Ardelene, spune doi!
Ardeleanul: Doi.
Oltenii: Să ne pupi în fund pe-amîndoi.
Rîsete, comentarii, etc. Mai trec 100 km.
Oltenii: Ardelene, spune doi!
Ardeleanul: Doi.
Oltenii: Să ne pupi în fund pe-amîndoi.
Rîsete, comentarii, etc. Faza se mai repetă de cîteva ori. Cînd sînt aproape de Cluj, ardeleanul zice:
- Spuneţi patru!
Stau oltenii, se gîndesc, apoi spun:
- Patru!
- Să o f... pe mă-ta!
- Da' nu se potriveşte!
- Las' că o potriviţi voi cu mîna!
___________

Ce-au făcut ardelenii cînd au văzut prima dată avionul?
S-au dus în pădure să-i caute cuibul!
_________

Un bade ajunge din întîmplare pe plajă la nudişti, în timpul unui concediu agrar, şi se uită cam de multişor la un tip care făcea flotări; după un timp bunişor se apropie de el şi îl opreşte din activitate zicîndu-i:
- Ho, bă, opreşte-te că doară fătuca ţ-o fugit de mult de su'tine…
_________

Legea lui Arhimede - varianta ardelenească:
"Un lucru cioflincat într-un tău pociomostăşte hapt atîta apă pont cît îi tarhetu' lui."
__________

Horea se afla în faţa moţilor înfuriaţi, înarmaţi cu furci şi coase.
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, să murim noi de foame şi grofii să huzurească pe spinarea noastră?
Moţii : Nuu, Horea, pe ei!
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, ca noi să trăim în frig, în cocioabe, în timp ce grofii au palate?
Moţii : Nuu, Horea, pe ei!
Horea: Apăi mai răbdăm, moţii miei, ca noi să n-avem nimica, iar grofii să piardă banii noştri pe la jocuri de cărţi prin cazinourile din Europa?
Moţii nimic, linişte mormîntală! Horea e descumpănit şi se uită la un moţ mai bătrîn care într-un tirziu îi zice:
- Horea, dragul tatii, nu fi aşa mîniat, poate că nu i-o intrat tromfu'! (în Ardeal, tromf =atu la jocuri de cărţi)
____________________________________________

Niciun comentariu:

Cuvinte alese - 27 Martie 2017

Viata e o lupta si, daca nu ne luptam, ne inghite intunericul (lasitate, renuntare, descurajare, dezamagire etc.) (Angela Peschir) ____ ...