Bărbaţii recunosc că femeile au intuiţie doar că ei îi zic altfel: “Iar ai cobit, femeie!”
____
Tragedie fără margini produsă pe o cale ferată de lângă Bacău. Un tânăr a
încercat să se sinucidă, aruncându-se în faţa unui tren, însă nu a
ştiut că e vorba de un personal şi a murit în chinuri groaznice, de
bătrâneţe. “Victima, în vârstă de 23 de ani, a vrut o moarte rapidă,
fără suferinţă, însă nu a verificat mersul trenurilor înainte şi s-a
aruncat inconştient în faţa primului tren”, a declarat Leopoldina Bucşă,
purtătorul de cuvânt al ISU Bacău. Deşi s-a aruncat în faţa trenului la
vârsta de 23 de ani, tânărul a avut mult de aşteptat până să-şi ducă la
capăt planul. “În momentul în care l-am descoperit mort, pe şine, avea
87 de ani, ne-am uitat în buletin. Se pare că, până la venirea trenului,
sinucigaşul a găsit timp chiar să-şi întemeieze o familie pe calea
ferată. Din păcate, nici asta nu l-a convins să renunţe la gest”, a mai
adăugat Leopoldina Bucşă. În cele din urmă, aşteptarea s-a dovedit a fi
în zadar, în ciuda faptului că trenul i-a dat speranţe că îl va lovi din
moment în moment. “Tânărul a murit de bătrâneţe, când trenul mai avea
200 de metri până la el, cu 50 de metri mai aproape decât atunci când
s-a aruncat pe şine”, a conchis purtătorul de cuvânt.
____
O femeie mergea pe stradă şi observă un bătrânel care stătea pe un scaun în faţa casei.
- Mă scuzaţi, nu am putut să nu observ ce fericit arătaţi, care este secretul dv. pentru o viaţă lungă şi fericită?
-
Fumez trei pachete de ţigări pe zi, beau şase sticle de whisky pe
săptămînă, mănânc numai mâncăruri cu multă grăsime şi nu fac niciodată
sport.
- Nemaipomenit, dar câţi ani aveţi?
- 26.
____
- Uite, dragul meu, ce scrie in ziar: "cele mai multe accidente se petrec in bucatarie"...
- Stiu, draga mea... ca eu le mananc.
____
Toate problemele lumii sunt cauzate de faptul ca oamenii inteligenti au indoieli, iar cei prosti certitudini.
____
Fiind un exces, specific omului, orice muncă trebuie evitată, cu mare grijă!
____
Doua blonde:
- Ce cadou ti-a facut iubitul tau, de Craciun, anul asta? intreaba una.
- Pai, un ceas, un aparat foto... si un vibrator, raspunse aceasta.
- Wow, interesant... zise cealalta. Si mie tot un telefon mobil.
____
Doi amanti in pat. El, lovit brusc de un atac de sensibilitate, ii spune:
- Spune-mi ceva sa ma simt ca si cand ai fi sotia mea!
La care ea:
- Draga, azi nu pot, ma doare capul !
via Radu F.C.
___________________________________________________________________________________
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cuvinte alese - 27 Martie 2017
Viata e o lupta si, daca nu ne luptam, ne inghite intunericul (lasitate, renuntare, descurajare, dezamagire etc.) (Angela Peschir) ____ ...
-
Capra calca piatra. Piatra-n patru parti se crapa. Crapa-i-ar capul caprei in patru cum a crapat si ea capra in patru. Un vultur sta pe pisc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu